Declarația făcută de Halep după ce s-a calificat în sferturi la Indian Wells. „Mi-am regăsit stilul”

Declarația făcută de Halep după ce s-a calificat în sferturi la Indian Wells. „Mi-am regăsit stilul
Publicat: 18/03/2015, 10:08

„Cred că am un retur bun. De aceea pot să mă impun în fața ei (n.r. – în fața Karolinei Pliskova). Însă am încercat doar să îmi fac jocul, să fie agresivă și să stau foarte aproape de linia de fund. Uneori am făcut un pas în urmă pentru că adversara mea lovea foarte puternic, dar am încredere în mine, ceea ce este cel mai important. Am intrat pe teren și m-am luptat pentru fiecare minge, iar cred că acesta este stilul meu. Simt că mi-am regăsit stilul de a lupta pentru fiecare minge și fiecare meci. Am pierdut în această privință la Australian Open. Împotriva Ekaterinei Makarova nu m-am luptat din toate puterile și asta este cel mai rău. Apoi mi-am spus că nu vreau să încetez să lupt. Mă simt mai bine acum. Sunt mai încrezătoare. Intru pe teren și mă lupt pentru fiecare punct”, a spus Halep.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a învins-o, marți, cu scorul de 6-4, 6-4, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 15 WTA și cap de serie numărul 14, și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

Partida a durat o oră și 17 minute. Halep și Pliskova s-au mai întâlnit în finala de la Dubai, din luna februarie, când tot românca s-a impus, cu scorul de 6-4, 7-6 (4).

În faza următoare, Halep va juca împotriva jucătoarei spaniole Carla Suarez Navarro, locul 13 WTA și cap de serie numărul 12 (scor 4-4 în partidele directe). Ultima lor întâlnire a avut loc în 2013, în optimile de finală de la New Haven, meci câștigat de româncă în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-1. De altfel, Simona Halep a pierdut o singură partidă din cele cinci jucate pe suprafețe rapide, cu Suarez Navarro. În schimb, sportiva spaniolă, în vârstă de 26 de ani, stă foarte bine la întâlnirile jucate pe suprafața ei favorită, zgura, scor 3-0. La Indian Wells, meciurile se dispută pe o suprafață rapidă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele...
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali!...
Scenariul negru al unui război cu Rusia. Generalul Bălăceanu: „Am putea pierde cel puțin 30.000...
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
O femeie din India a cerut divorțul la 40 de zile după nuntă pentru că...
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, consideră un păcat cununiile oficiate sâmbăta. „Cei care fac rămân mereu...
Ciclonul va face prăpăd în România! Va ploua cu 100 l/mp, comandamentul pentru Situații de...
Tichetele de masă se majorează de la 1 octombrie. Ce nu mai pot românii să...
O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile....
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de...
Băiatul care a înjunghiat doi tineri în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat definitiv....
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
România se pregăteşte de ploile masive din weekend. Coduri emise de ANM şi INHGA. A...
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Prietenul Prințesei Diana spune adevărul. Cine este tatăl Prințului Harry
Adio Touch Screen! Noile tendințe la aparatele electronice
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la...
"Ea era rece, moartă, iar el abia respira" Ana Maria a murit în beci, lângă...
Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a...
Sacrificiul făcut de Maggie Smith pentru rolul din "Harry Potter". Puțini știu aceste detalii
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau...
Poți să te sufoci dacă îți ții respirația?